STATISTICĂ/ Într-un singur an, Republica Moldova s-a transformat în țara cu cea mai scumpă energie electrică. Cât achită celelalte state

Într-un singur an, Republica Moldova, dintr-un stat cu cea mai ieftină energie electrică din Europa, s-a transformat în țara cu cea mai scumpă energie electrică și cu cea mai săracă populație. Acest fapt a fost relatat de către ex-Președintele țării, Igor Dodon, care a prezentat și o statistică în acest sens.
„Ieri, cetățenii Moldovei au primit următoarea lovitură din partea guvernării, prin majorarea, pentru a 4 oară, a prețului la energia electrică în mai puțin de un an. Astfel, tariful pentru energia electrică inclusiv TVA este de 5,15 lei/kWh pentru centrul și sudul țării și de 5,19 lei/kWh pentru populația de la nordul republicii.”, a scris Dodon pe Facebook.
Potrivit lui, în mai puțin de un an, tarifele la energie s-au majorat de 3,2 ori, ceea ce ar reprezenta cea mai mare creștere din toată istoria țării și fără precedent în întreaga Europă.

„În mai puțin de un an, tarifele s-au majorat de 3,2 ori, este cea mai mare creștere din toată istoria Moldovei și fără precedent în întreaga Europă, unde tarifele la energie electrică, conform EuroStat, timp de un an au crescut în medie cu 40% sau de 8 ori mai puțin decât la noi. Există și-n Europa țări cu creșteri de 2 ori a tarifelor, dar nimeni nu are așa majorări ca la noi.

Multă lume a uitat, dar după 2016 în Moldova s-a petrecut un fenomen ne mai întâlnit până atunci. După 25 de ani de creștere continuă a prețurilor, pentru prima dată în istoria țării am înregistrat scăderi de tarife, atât la electricitate, cât și la gazele naturale. Astfel, la electricitate tariful a scăzut cu 22% de la 2,33 lei/kWh înainte de preluarea funcției de Președinte a țării, până la 1,81 lei/kWh în momentul plecării din funcție. Gazele naturale în aceeași perioadă s-au ieftinit cu 40%, de la 7,75 lei/m3 la început de mandat, până la 4,64 ei/m3 pe final de mandat prezidențial în 2020.”, a adăugat Igor Dodon.

În aceeași ordine de idei, Dodon a ținut să adauge că după aprobarea noilor tarife de către ANRE, doar o singură țară în Europa ar avea prețul la energia electrică mai mare decât la noi – Grecia.

„Dacă anul trecut Moldova se afla pe locul 2 în Europa cu cel mai mic preț la energia electrică, mai ieftin era doar în Ucraina, atunci acum am ajuns în ”TOP-ul” rușinii în Europa.”, a mai scris fostul șef de stat.

De asemenea, acesta se arată convins că tariful actual la energia electrică ar fi un genocid economic împotriva poporului și este rezultatul incompetenței actualei guvernări de a gestiona criza energetică.

„Iar dacă ținem cont de mărimea salariilor în Moldova și restul țărilor din Europa, atunci tariful actual la energia electrică este un genocid economic împotriva poporului din Moldova și este rezultatul incompetenței acutalei guvernări de a gestiona criza energetică. Or, criza energetică este în întreaga Europă, iar tarife de 0,27 Euro/kWh, doar la noi, în Moldova.”, a conchis Igor Dodon.

Sursa: Facebook/Igor Dodon

 

Amintim că, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a examinat și aprobat miercuri, în ședință extraordinară publică, prețurile reglementate și tarifele pentru energia electrică. Astfel, consumatorii casnici racordați la rețeaua „Premier Energy” vor plăti 4,77 lei/kWh (creștere de la 3.15 lei), iar cei din nordul țării vor achita tarif de 4,81 lei/kWh (creștere de la 3.21 lei).

Noile tarife și prețuri reglementate vor fi aplicate din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Energie electricăGuvernul PASIgor Dodon
Comments (0)
Add Comment