Sturza: „Rezultatul alegerilor prezidențiale este previzibil, iar bătălia cea mare se dă pentru referendum”

Rezultatul alegerilor prezidențiale din 20 octombrie este previzibil, iar bătălia cea mare se dă pentru referendum. Declarația a fost făcută de fostul premier Ion Sturza, în cadrul unei emisiuni de la postul Pro Tv Chișinău. Potrivit lui, sunt mari șanse ca Maia Sandu să obțină un nou mandat de președinte din primul tur, însă, într-un eventual tur doi, bătălia se va da între Maia Sandu și Alexandr Stoianolgo, care se bucură de un transfer de imagine puternic din partea Partidului Socialiștilor.

ION STURZA, fost prim-ministru: „Candidații care se văd în campania electorală au început-o cu multe luni înainte. E o campanie foarte scurtă. Este o problemă pentru cei care nu au notorietate și nu sunt cunoscuți ca măcar să intre în marja de eroare din scorul final. Din punctul meu de vedere, rezultatul sau scorul este mai mult sau mai puțin clar. Se pare că nici nu va fi turul doi, Maia Sandu are toate șansele să iasă câștigătoare din primul tur, dar al doilea tur, o probabilitatea foarte mare că va fi Maia Sandu și candidatul PSRM. Chiar dacă el are o notorietate redusă, un grad de credibilitate și de adeziune destul de modest, mașinăria PSRM îl plasează ca al doilea în ierarhia candidaților.”

Ion Sturza crede că venirea unui politician pro-rus la șefia țării ar însemna blocarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Un scenariu similar ar avea loc și în cazul unui eventual eșec la referendum.

ION STURZA, fost prim-ministru: „Eu sunt convins că Maia Sandu va fi următorul președinte sau va căpăta al doilea mandat. Problema cheie este care va fi scorul sau rezultatul la referendum. Va fi unul de 60%-70%, așa cum a fost la toate țările candidate, sau va fi unul modest, care redistribuit la numărul de alegători va fi unul marginal, de 20%. De fapt, aici și e lupta. Nu-i ca Maia Sandu să fie învinsă la alegeri. După cum vedeți, nimeni nu prea își pune osul. Bătaia se dă pentru referendum.”

Alegerile prezidențiale, în Republica Moldova, vor avea loc pe 20 octombrie, ținând cont că mandatul președintelui este de patru ani și ultimele alegeri s-au desfășurat în 2020.

 

AlegeriIon Sturzaprezidențialereferendum
Comments (0)
Add Comment