Tănase, despre numirea lui Litvinenco la CC: „Nu este o crimă trecutul politic”

Tănase, despre numirea lui Litvinenco la CC: „Nu este o crimă trecutul politic”

Trecutul politic al lui Sergiu Litvinenco nu reprezintă un impediment pentru ca acesta să ajungă judecător constituțional. Declarația a fost făcută de fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, la o emisiune de la Rlive.

ALEXANDRU TĂNASE, fost președinte al CC: „Și eu am fost vicepreședinte de partid și am ajuns judecător constituțional. Și domnul Țurcan a fost președinte de partid, și domnul Pușcaș, răposatul, a fost președinte de partid politic, cam toți au fost prin partide politice. Nu este o crimă trecutul politic.”

În acest context, Alexandru Tănase a subliniat că societatea ar trebui să se preocupe de calificarea profesională a noilor judecători.

ALEXANDRU TĂNASE, fost președinte al CC: „Eu aș fi, probabil, preocupat de altceva. Care este calificarea profesională a acestor persoane, pentru că materia dreptului constituțional se deosebește de restul domeniului de drept. Necesită o anumită înțelegere nu doar a dreptului, dar și a filosofiei, istoriei, și o înțelegere a procesului politic.”

Totodată, el a subliniat că trecutul politic al lui Sergiu Litvinenco nu ar trebui să genereze suspiciuni.

ALEXANDRU TĂNASE, fost președinte al CC: „Trecutul politic al lui Sergiu Litvinenco nu ar fi un impediment în acest sens, mai ales că are mai mulți ani de când a demisionat din funcția de ministru, nu l-am mai văzut în spațiul public ca un polemist activ. Din acest punct de vedere, el nu ar ridica niciun semn de întrebare.”

Amintim că, pe 24 iunie, Guvernul a numit doi judecători la Curtea Constituțională. Este vorba despre Domnica Manole și Sergiu Litvinenco.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Vreau să remarc cariera de peste 20 de ani a doamnei Manole, o carieră în care a demonstrat profesionalism, cu decizii curajoase și echilibrate, care au dus la consolidarea statului de drept în Republica Moldova. În calitatea sa de președintă a Curții Constituționale în ultimii ani, a asigurat cu demnitate respectarea Constituției.”

În ceea ce îl privește pe Sergiu Litvinenco, fost ministru al Justiției, Dorin Recean a menționat că acesta a inițiat și a început cea mai dificilă reformă pentru Republica Moldova.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Domnul ministru Litvinenco a inițiat și a conceput, în esență, cea mai dificilă reformă pentru Republica Moldova, anume cea a justiției. Și anume domnul Litvinenco a oferit instrumente necesare pentru curățarea justiției și construirea unui stat de drept care să asigure respectarea drepturilor tuturor cetățenilor Republicii Moldova.”

În același timp, Ion Malanciuc a fost desemnat judecător la Curtea Constituțională de către Consiliul Superior al Magistraturii . Candidatura sa a fost susținută cu 11 voturi „pentru” în cadrul ședinței din 24 iunie. Magistratul a fost singura persoană care a depus cerere la CSM pentru funcția în cauză.

 

Comments (0)
Add Comment