Tănase, după ce Socialiștii s-au declarat nemulțumiți de pauza cerută de Igor Grosu: „Este o procedură normală, legală”

Într-un comentariu pe Facebook, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a venit cu o precizare, după ce Socialiștii s-au aratat nemulțumiți de pauza de trei zile pe care au anunțat-o cei de la PAS, care formează majoritatea parlamentară.

„Asta este procedura legală de constituire a Parlamentului”, a scris Tănase. Nu prea înțeleg nemulțumirile față de pauza luată de Parlament pentru constituirea fracțiunilor parlamentare. De fapt nu s-a întâmplat nimic altceva decât respectarea procedurii legale. Astfel, Președinta Curții Constituționale a prezentat raportul privind rezultatele alegerii Parlamentului și validarea mandatelor deputaților aleși.

Președintele Republicii a venit cu un mesaj politic față de Parlamentul ales, iar deputații și-au luat câteva zile pentru a constitui grupurile parlamentare și organele de lucru ale Parlamentului. Apropo, art. 4 (3) al regulamentului Parlamentului prevede că fracțiunile parlamentare se constituie în termen de 10 zile (!) după constituirea legală a Parlamentului”, se arată în mesajul lui Tănase.

Astăzi, 26 iulie, a avut loc ședința de constituire a Parlamentului. În sala plenului s-au prezentat 91 de deputați din 101. Ulterior, ședința a fost amânată pentru joi, 29 iulie.

Comments (0)
Add Comment