Termoelectrica anunță când se va încheia sezonul de încălzire

Prima lună de primăvară, care a adus cu ea și mai multe zile călduroase, le-a permis moldovenilor să reducă consumul de energie termică cu aproximativ 13%. Astfel, cantitatea de energie termică economisită constituie circa 5.500 de Gcal sau peste 25 de milioane de lei, informează Termoelectrica.

Mai mult de atât, ținând cont de valorile termice înregistrate, compania energetică a primit și o primă solicitare oficială de deconectare a agentului termic, din partea consumatorilor.

În context, Termoelectrica precizează că, sezonul de încălzire va fi oprit după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului, între orele 18.00 – 6.00, va depăși +10 grade Celsius.

La începutul săptămânii trecute, în contextul încălzirii vremii, Termoelectrica a lansat un apel către administratorii de bloc să asigure reglarea temperaturii în locuințe, pentru confortul termic al locatarilor și neadmiterea unui supraconsum de energie termică.

Sezonul de încălzire în municipiul Chișinău a început pe șapte noiembrie 2022.

Agentul termicTermoelectrica
Comments (0)
Add Comment