Tiraspolul a eliminat 15 posturi mobile de control

Veste bună pentru locuitorii de pe cele două maluri ale Nistrului. Tiraspolul a eliminat 15 posturi mobile din cele 37 instalate ilegal în Zona de securitate pe parcursul situației excepționale legate de pandemia de COVID-19, anunță autoritățile de la Chișinău.

Astfel, au fost eliminate șase posturi mobile din jurul cartierului Nord din Bender, trei posturi de la Merenești-Tiraspol, posturile de la Proteagailovca, Hârbovăț, Dzerjinscoie, Pohrebea, Coșnița și Doroțcaia.

Totodată, observatorii militari urmează să inspecteze posturile rămase, în conformitate cu decizia Comisiei Unificată de Control din 2 iulie.

Amintim că, sub pretextul măsurilor epidemiologice, Tiraspolul a instalat 37 de posturi de control grănicerești, ce împiedică libera circulație a persoanelor între cele două maluri ale Nistrului, dar și accesul a cca 50.000 de locuitori din Zona de Securitate la servicii de bază. Practic, această decizie reprezintă o sfidare, nu doar a Acordului din 21 iulie 1992, ci și a celui de la Odessa, semnat la 20 martie 1998, care încă atunci condamna prezența grănicerilor în Zona de Securitate și stipula retragerea treptată a acestora.

Comments (0)
Add Comment