Tiraspolului i se cere să asigure accesul neîngrădit al fermierilor la terenuri

Fermierii din raionul Dubăsari ce dispun de terenuri agricole după traseul Tiraspol-Camenca continuă să întâmpine dificultăți generate de factorii de decizie din regiunea transnistreană, cu încălcarea mecanismelor anterior agreate. Autoritățile de la Chișinău au solicitat Tiraspolului să asigurare accesul neîngrădit al fermierilor la terenuri pentru prelucrarea acestora, transmite IPN.

Biroul politici de reintegrare menționează că fermierii se confruntă cu bariere artificiale în libera trecere prin infrastructura ilegală a posturilor de control transnistrene, cu diverse verificări abuzive, restricționări nefondate și impuneri la plăți neautorizate.

Printre problemele vizate se regăsește și limitarea până la finele anului a perioadei de păstrare a producției agricole la depozitele aflate în perimetre necontrolate de autoritățile constituționale.Fermierii se confruntă cu tergiversarea de către responsabilii din orașul Dubăsari a emiterii înscriselor permisive pentru transportarea materialului semincer, pesticidelor, îngrășămintelor minerale, dar și nepermiterea însămânțării repetate cu alte categorii de material decât cel aprobat.
Agricultorii au posibilitatea să prelucreze terenurile pe o perioadă scurtă de timp ce afectează negativ procesul investițional în sfera agricolă. Este inaccesibil perimetrul de după traseu pentru organele de drept ale Republicii Moldova care sunt sesizate pentru a investiga încălcări de divers gen, precum furturi de la depozite agricole, distrugeri ale semănăturilor, vandalizări ale bunurilor imobile.

Deoarece toate problemele au o conexiune directă cu exponenții din regiunea transnistreană, prin canalul de comunicare al reprezentanților politici, a fost remisă o adresare către Tiraspol, cu apelul de a contribui necondiționat și operativ la soluționarea dificultăților evidențiate, eliminarea barierelor existente, asigurarea accesului neîngrădit la terenuri pentru prelucrarea acestora, transportarea și depozitarea nelimitată a producției agricole, se precizează în comunicatul Biroului politici de reintegrare.

Comments (0)
Add Comment