Transportatorii anunță că ies mâine la muncă, după o chemare la dialog a Parlamentului

Transportatorii anunță că ies mâine la muncă, după ce președintele APOTA, Oleg Alexa, spune că a recepționat un mesaj de la conducerea Parlamentului prin care sunt îndemnați de a prezenta propuneri de modificare a Codului transporturilor rutiere. Propunerile urmează a fi prezentate pe numele Președintelui Parlamentului, Igor Grosu și Președintelui Comisiei Economie, buget, finanțe, Radu Marian.

Din mesaj reiese că propunerile noastre inițial vor fi analizate pe platforma Parlamentului, după care vom fi anunțați despre pașii următori.

Mesajul recepționat a fost astăzi analizat și discutat de către transportatori. Transportatorii au așteptat un mesaj mai clar și mai ferm, cel puțin că principiile din legislația europeană vor fi implementate necondiționat. Siguranța rutieră, protecția mediului, implementarea principiului accesului liber și universal la serviciile de transport public, neadmiterea excesului și a deficitului de curse etc. trebuie să fie puse la baza noilor reglementări ce urmează a fi adoptate de Parlament. Conform opiniei majorității transportatorilor săptămâna viitoare vom prezenta proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere. Ne exprimăm speranța că intenția conducerii Parlamentului este una serioasă și vom fi auziți. Pentru a demonstra că am fost și suntem deschiși pentru un dialog constructiv și urmărim doar scopul de a obține modificări legislative în spiritul legislației domeniului transporturilor din Uniunea Europeană, anunțăm că mâine vom ieși la muncă și vom efectua rutele regulate. Afirmăm că acest protest putea fi ușor de evitat, dacă o discuție reală privind legislația în domeniul transporturilor începea mai devreme. Totodată afirmăm că cerința privind adaptarea legislației din domeniul transporturilor la cea europeană și excluderea din legislația națională a tuturor prevederilor antieuropene, a celor care promovează scheme și interese de grup rămâne valabilă și fermă. De aceea ne exprimăm speranța că cel puțin la acest subiect nu vom fi nevoiți, în curând,  să reînnoim protestele”, se arată într-un comunicat de presă al APOTA.

Comments (0)
Add Comment