Transportul regulat de pasageri va fi suspendat timp de o zi

municipiul Chișinău, va fi sistat timp de o zi.

Despre aceasta anunță Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto care precizează că măsura este una de protest față de „incompetența funcționarulor publici responsabili de gestionarea crizei pandemice” după adoptarea noilor restricții de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

De menționat că transportul regulat de pasageri va fi sistat săptămâna viitoare, ziua exactă însă, urmând a fi anunțată în continuare.

Transportatorii, care s-au întâlnit astăzi cu autoritățile, întrevedere fără niciun rezultat, au cerut revizuirea deciziei CNESP, prin care numărul pasagerilor a fost limitat la jumătate din capacitatea autovehiculelor. Ei atenționează că în 2020 fluxul de pasageri s-a înjumătățit față de 2019, iar în prezent mulți din ei se află în prag de faliment.

Amintim că, pe 15 ianuarie, Comisia Pentru Situații Excepționale a decis limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar și rutier în trafic rational, municipal și interraional la 50% din capacitate de îmbarcare.

Comments (0)
Add Comment