Ulianovschi, despre cel de-al II tur al alegerilor prezidențiale: „Nu susținem public pe niciunul dintre cei doi candidați”

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, din primul tur de scrutin, Tudor Ulianovschi, a declarat că nu susține niciun candidat în cel-al de-al doilea tur, care va avea loc pe 3 noiembrie curent. El a precizat că nici Maia Sandu, sprijinită de Partidul Acțiune și Solidaritate, nici Alexandr Stoianoglo, sprijinit de Partidul Socialiștilor, nu reprezintă viziunile lui și ale echipei sale.

TUDOR ULIANOVSCHI, candidat independent la alegerile prezidențiale: „După o analiză atentă și discuții cu echipa mea am decis să nu susținem public pe niciunul dintre cei doi candidați. Nici Maia Sandu, nici Alexandr Stoianoglo nu reprezintă viziunea noastră pentru Republica Moldova și nici ceea ce ne dorim cu adevărat, dar reiterez că susțin în continuare vectorul integrării europene și ancorarea Republicii Moldova în lanțul valoric comercial al sistemului mondial de comerț pe care îl cunosc destul de bine.”

În același timp, Tudor Ulianovschi a îndemnat cetățenii să iasă la vot, pentru a-și manifesta dreptul civic.

TUDOR ULIANOVSCHI, candidat independent la alegerile prezidențiale: „Cu toate acestea, vă îndemn, stimați cetățeni, să mergeți la vot duminica aceasta, pentru a nu lăsa altora să falsifice votul dumneavoastră. Este dreptul domniilor voastre să alegeți pe cine credeți că vă reprezintă. Votați conform conștiinței voastre pentru viitorul pe care vi-l doriți.”

Amintim că, în turul II al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 3 noiembrie curent, se vor duela președintele în exercițiu și candidatul pentru un nou mandat, Maia Sandu, sprijinită de PAS și Alexandr Stoianoglo, sprijinit de PSRM. În urma primului tur, Maia Sandu a obținut un scor de 42,49 la sută , iar Alexandr Stoianoglo – 25,95 la sută.

 

AlegeriprezidențialeTudor Ulianovschi
Comments (0)
Add Comment