Deputata partidului Politic „ȘOR”, Marina Tauber, investigată în dosarul finanțării ilegale a formațiunii pe care o reprezintă, a fost plasată în arest la domiciliu, după mai bine de două luni – timp în care a fost încarcerată la Penitenciarul nr. 13. Decizia a fost pronunțată miercuri, 14 septembrie, de magistrații Curții de Apel Chișinău.
După pronunțarea deciziei, Marina Tauber a făcut câteva declarații pentru presă, menționând că „este o decizie parțial îmbucurătoare” și speră că va reveni de curând la munca de deputat.
În același timp, avocații acesteia au punctat că vor cere ridicarea învinuirii. Aceștia vor ca măsura preventivă în privința Marinei Tauber să fie anulată.
Amintim că, la 7 septembrie, mandatul de arest pe numele deputatei Marina Tauber a fost prelungit pentru încă 20 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de către magistrații de la Ciocana.
Marina Tauber a fost pusă sub învinuire pe două capete de acuzare. Este vorba despre „acceptarea cu bună știință a finanțării Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat, acțiuni infracționale care se încadrează conform elementelor infracțiunii prevăzute la art. 181/2 alin. (5) din Codul penal, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „Șor” pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate, infracțiune prevăzută la art.181/2 alin.(1) din Codul penal”.