Poliția de Frontieră informează că pe sensul de intrare în Republica Moldova, în fluxul călătorilor de la cursa „Tbilisi- Chișinău”, astăzi s-a prezentat un cetățean al Egiptului de 32 de ani.
În urma intervievării referitor la scopul și itinerariul călătoriei, s-a decis asupra necesității efectuării controlului de nivelul 2, iar în rezultat a fost depistat un permis de ședere permanent ucrainean.
La verificarea amănunțită a permisului, polițiștii de frontieră au stabilit ca conține semne vădite de falsificare.
Documentul a fost ridicat și transmis către laboratorul criminalistic al IGPF, pentru expertiză, iar persoanei i-a fost refuzată intrarea în Moldova.