Un nerezident a încercat să introducă în Republica Moldova cinci drone, fără a le declara organului vamal. Cazul a fost înregistrat la data de 16 martie 2023, în Aeroportul Internațional Chişinău, cînd funcționarii vamali au supus controlului de specialitate bagajele pasagerilor de la ruta Varșovia – Chişinău.
Potrivit Serviciului Vamal, în rezultatul controlului, în bagajul unui pasager au fost depistate cinci drone noi, nedeclarate organului vamal.
Documentat pe caz este un cetățean al SUA, în vîrstă de 47 de ani.
Dronele au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.