Un cetățean al Ucrainei este documentat pentru deținerea buletinului de identitate falsificat, ba mai mult, potrivit Poliției de Frontieră, străinul ar fi intrat ilegal în Republica Moldova, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Potrivit sursei, în seara zilei de 18 octombrie 2022, în punctul de trecere a frontierei Leușeni printre pasagerii cursei regulate „Moldova-Polonia” a fost identificat cetățeanul Ucrainei, în vârstă de 20 de ani. Acesta a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate, care ar fi emisă de către autoritățile ucrainene. Cercetarea amănunțită a documentului a rezultat cu stabilirea indicilor de falsificare în acesta.
Totodată, în baza de date, polițiștii de frontieră au constatat că tânărul nu are traversare legală a frontierei de stat, pe sensul de intrare în Moldova.
La audieri, cetățeanul a declarat că în data de 15 octombrie curent a trecut ilegal frontiera din Ucraina în Republica Moldova prin regiunea transnistreană, iar pentru actul falsificat ar fi oferit 1700 de dolari.