Un copil de 14 ani a fost lovit de un automobil pe o trecere de pietoni din Capitală. Care este starea minorului

Un minor în vârstă de 14 ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce traversa strada regulamentar. Accidentul a avut loc în dimineața zilei de astăzi, 18 ianuarie, la o intersecție din sectorul Buiucani al Capitalei.

„Accidentul a avut loc în jurul orei 08:46 la intersecția străzilor Vissarion Belinski cu Ion Neculce. Un automobil de model Dacia, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 63 ani a tamponat un minor de 14 ani. Preliminar, acesta traversa strada regulamentar, scrie Unimedia.

În urma accidentului, victima s-a ales cu traumatisme. Astfel pietonul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru investigații, a declarat Nina Dubovca, ofițer de presă din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

Potrivit martorilor, ar fi vorba de un taximetru.

AccidentChișinău
Comments (0)
Add Comment