Un judecător a „uitat” să declare la ANI trei milioane de lei

Autoritatea Națională de Integritate a încheiat procedura de control a averii pe numele unui judecător din Judecătoria Chișinău. Astfel, în cadrul procedurii de control, inspectorul de integritate  a constatat prezența unei diferențe substanțiale, care cade sub incidența legislației actuale și reprezintă cea mai mare sumă identificată de către ANI, în mărime totală de aproximativ trei milioane de lei, ce depășește de 23, 7 ori plafonul admis de lege, mai exact 20 de salarii lunare pe economie.

Astfel, această diferență substanțială a fost stabilită pentru anul 2018, când judecătorul a achiziționat șapte bunuri mobile și imobile în capitală, în valoare totală de peste trei milioane de lei, inclusiv două locații nelocative  din sectorul Buiucani a Chișinăului, casa de locuit cu terenul aferent și o construcție accesorie, teren pentru construcții și încă un autoturism de model BMW X5. Inspectorul de integritate a stabilit că toate aceste bunuri, pe care judecătorul le deține în proprietate au un caracter nejustificat, fapt pentru care ANI a dispus confiscarea averii în valoare totală de aproximativ trei milioane de lei.

Totodată, s-a stabilit o diferență vădită, în mărime de peste 191 de mii de lei, sumă care depășește semnificativ valoarea plafonată de 6 salarii medii lunare obținute de subiect în perioada de declarare. Această sumă a fost generată de procurarea unui autoturism de model Mercedes Benz ML 250 Blue Tec, la preț de circa 576 mii de lei. Deoarece, suma a fost stabilită în baza precedentei legi, aceasta nu poate confiscată.

 

La fel, subiectul a inclus date false și eronate despre cadourile bănești în  mărime de 2 milioane 200 mii de lei și 192 mii lei, dar și mijloace financiare păstrate sub formă de economii, în cuantum de aproximativ 113 mii de euro. Deoarece, aceste încălcări au caracter penal, inspectorul de integritate a sesizat Procuratura Generală pentru inițierea unei cauze penale sub aspectul falsului în declarații.

Subiectul urmează a fi destituit din funcția pe care o deține, în cazul în care averea acestuia a fost constatată, în totalitate sau în parte, ca fiind nejustificată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Totodată, acesta riscă să nu mai dețină o funcție de demnitate publică timp de trei ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.

Comments (0)
Add Comment