Un tânăr și-a ucis prietenul de pahar

Caz tragic produs în sectorul Buiucani al capitalei! Un bărbat de 39 de ani a fost ucis cu sânge rece chiar în propriul său apartament. S-a întâmplat la începutul acestei luni, pe strada Lisabona din capitală. Poliția a fost alertată la o săptămână la comiterea faptei, după ce cadavrul bărbatului a fost descoperit în stare de putrefacție de către un locatar.

După mai multe cercetări, polițiștii au reușit să-l prindă pe făptaș, un tânăr de 32 de ani din capitală, care a fost reținut în plină stradă.

După ce a fost reținut, individul le-a spus oamenilor legii că ar fi băut împreună cu victima și, la un moment dat, s-a iscat o ceartă între cei doi.

Acum tânărul riscă până la 20 de ani de pușcărie.

Comments (0)
Add Comment