Va fi obligatorie prezentarea actelor de identitate la orice operațiune de schimb valutar. Proiectul a fost votat în prima lectură

 La efectuarea operațiunilor valutare, indiferent de sumă, va fi obligatorie prezentarea actelor de identitate. Parlamentul a votat în prima lectură, de 53 de deputați, în ședința de astăzi, un PROIECT de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, inițiativă legislativă a deputatului Radu Marian.

Potrivit proiectului, se elimină pragul de 10 000 lei până la care se puteau efectua operațiuni de schimb valutar fără prezentarea actelor de identitate. „Eliminarea acestui prag este necesară urmare a monitorizării implementării ultimelor modificări la Legea 308/2017, care a arătat că eludarea prezentării actului de identitate la efectuarea operațiunilor mai mari de 10 000 lei se poate face prin mai multe căi, inclusiv prin emiterea mai multor cecuri  în valoare de 10 000 lei”, menționează deputatul Radu Marian, președintele Comisiei ecoonomie, buget și finanțe, în nota informativă a proiectului.

Totodată, datele din actele de identitate la efectuarea schimbului valutar vor fi înregistrate de către unitatea de schimb valutar. Acest lucru va permite instituțiilor financiare să monitorizeze tranzacțiile efectuate de către clienți. Datele vor putea fi utile în investigarea unor tranzacții suspecte și vor putea contribui la identificarea schemelor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.

Autorul inițiativei legislative menționează că prezentarea unui act de identitate la efectuarea schimbului valutar este o practică des întâlnită în multe țări din întreaga lume, fiind susținută de legislația pentru prevenirea spălării banilor și combaterii finanțării terorismului. „Prezentarea unui act de identitate la efectuarea schimbului valutar este o măsură importantă de prevenire a spălării banilor și finanțării terorismului, care ajută la protejarea sistemului financiar și la asigurarea unui mediu financiar sigur și transparent”, se spune în nota informativă a inițiativei legislative.

Proiectul de lege urmează a fi votat de Parlament și în lectura a doua.

Comments (0)
Add Comment