Victor Parlicov, chemat la audieri pentru a răspunde întrebărilor legate de gazele naturale

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, va fi prezent, săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului pentru a răspunde întrebărilor legate de tarifele la gaz și aprovizionarea regiunii transnistrene cu gaze naturale.

Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, în debutul ședinței plenare din 28 noiembrie.

Radu Marian, deputat PAS: „La Parlament se vor organiza audieri publice parlamentare pe subiectul situației din domeniul energetic. Ea va avea loc marți, la ora 10:00, în sala Europa, unde vor participa toate instituțiile și întreprinderile din domeniu. În același timp, vom invita și pe ministrul Energiei în plen, joia viitoare. Până atunci, noi analizăm documentele care vor veni de la aceste instituții”.

Amintim că Moldovagaz a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică un tarif mai mare la gaz cu peste 33%. Astfel, consumatorii ar urma să plătească 17 lei și 47 de bani pentru un metru cub de gaz, cu 4 lei și 34 de bani mai mult decât în prezent. Potrivit Moldovagaz, solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională.

La mijlocul lunii septembrie, premierul Dorin Recean dădea asigurări că tarifele la gazele naturale și energie electrică nu vor crește în acest sezon. Declarația a fost făcută în cadrul unei ședințe a Guvernului, după ce, potrivit lui, în spațiul public ar fi fost răspândite falsuri cu privire la scumpiri.

Dorin Recean, prim-ministru: „Campania electorală încă nu a început, dar văd că ca la comandă s-a început un atac cu informații false. În mod special, în ceea ce privește tarifele la gazele naturale și la energia electrică. Guvernul, într-adevăr, nu poate să cunoască ce va fi pe piața internațională, dar vreau să asigur toată lumea că moldovenii, în acest sezon, nu vor plăti tarife mai scumpe la gaz și la electricitate. Cei care participă în campania electorală, vreau să îi rog să se concentreze pe proiecte de dezvoltare. Să arate cum ei vor dezvolta Republica Moldova, mai degrabă decât să promoveze diferite informații false.”

Atunci, autoritățile spuneau că, în cazul unor probleme cu livrările de gaz și energie electrică, sunt elaborate scenarii care să asigure țara noastră cu resurse energetice în perioadă de criză.

audierigazMinisterul EnergieiParlamentVictor Parlicov
Comments (0)
Add Comment