VIDEO// 12 ani de la moartea lui Michael Jackson

Se împlinesc 12 ani de când Michael Jackson, supranumit regele muzicii pop, a murit. Artistul a decedat la 25 iunie,2009, la 50 de ani, chiar în timp ce se pregătea pentru turneul care credea că îi va relansa cariera. Și în această lună „Billie Jean” a devenit primul său videoclip care a depăşit pragul de 1 miliard de vizualizări pe YouTube.

Cauza morții a fost confirmată drept o intoxicație cu propofol, o substanță anestezică pe care artistul o folosea ca somnifer, fiindu-i administrată la domiciliu de doctorul Conrad Murray. Acesta a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. A fost eliberat din închisoare în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani după gratii.

Videoclipul piesei „Billie Jean” a fost lansat în 1983. Piesa a ajunsă pe primul loc în topul Billboard Hot 100 şi a fost recompensată cu două premii Grammy, fiind nominalizată şi la categoria „Cântecul anului” la gala Grammy Awards din 1984.

Michael Jackson a concertat de două ori în România, în 1992 și 1996.

Comments (0)
Add Comment