Novak Djokovic s-a calificat în turul 2 la US Open, după ce a obținut o victorie clară, în minimum de seturi, în fața compatriotului nostrum, Radu Albot, în primul meci pe hard din acest sezon. Aceasta a fost prima partidă jucată de sârb după finala olimpică de la Paris, unde a cucerit aurul.
Sârbul s-a calificat în turul 2 al ultimului turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins în 3 seturi pe Radu Albot, scor 6-2, 6-2, 6-4, după două ore și 8 minute de joc.
Duelul a început într-o manieră echilibrată, Albot și Djokovic împărțindu-și primele game-uri ale partidei. Sârbul s-a distanțat, însă, pe tabelă după ce a reușit 5 game-uri consecutive de la scorul de 2-2, adjudecându-și primul set în doar 33 de minute.
Albot a câștigat, la fel ca în startul partidei, și primul game al setului secund, dar apoi Djokovic a preluat conducerea pe tabelă, reușind două game-uri consecutive. Moldoveanul a făcut primul break al meciului, reușind să egaleze, dar Nole nu i-a mai dat apoi nicio șansă, reușind o nouă serie de 4 game-uri câștigate la rând.
Cel de-al treilea set a fost cel mai echilibrat dintre toate, cei doi sportivi împărțindu-și game-urile până la scorul de 3-3. Djokovic a reușit apoi să facă singurul break al setului și, legând 3 game-uri consecutive, s-a distanțat la 5-3.
Deși Albot a mai câștigat un game, sârbul a închis imediat jocul și s-a califiact în turul 2 la US Open, acolo unde îl va înfrunta pe compatriotul său, Laslo Djere.
În urma victoriei cu Albot, Novak Djokovic a ajuns la 89 de rezultate pozitive și l-a egalat pe Roger Federer în topul jucătorilor cu cele mai multe victorii pe tabloul principal la Flushing Meadows, în era Open.