VIDEO/ Barcelona, victorie fără emoții în fața celor de la Girona, în deplasare

Barcelona a obținut, în deplasare, a cincea victorie consecutivă din noul sezon al campionatului Spaniei. Catalanii s-au impus cu scorul de 4-1 pe terenul Gironei, unde Lamine Yamal a marcat de două ori. Oaspeții au preluat conducerea în minutul 30, după o greșeală în apărarea echipei lui Michel. Adversarii i-au dat mingea lui Lamine Yamal, care a șutat-o în poarta lui Gazzaniga de la mică distanță.

După doar 7 minute, puștiul catalanilor a făcut dubla, înscriind cu un șut din afara careului, după o lovitură liberă executată de Robert Lewandowski. Imediat după reluarea partidei, în startul reprizei secunde, Dani Olmo a mărit diferența de pe tabelă, cu un gol marcat în minutul 47. Apoi, Pedri și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, înscriind în minutul 64, după o pasă a lui Marc Casado și un șut din interiorul careului.

Scorul final a fost stabilit de Cristhian Stuani, în minutul 80. Atacantul de 37 de ani a marcat golul de onoare al Gironei, după ce a primit mingea de la Portu și a șutat-o pe centrul porții din care Ter Stegen era ieșit.

În urma acestei victorii, echipa lui Hansi Flick este lider în La Liga cu 15 puncte, la 4 puncte de Real Madrid și Villarreal, care completează podiumul. De cealaltă parte, Girona ocupă locul 7, cu 7 puncte.

Comments (0)
Add Comment