VIDEO/ Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va depune o moțiune simplă de cenzură pe politicile Ministerului Justiției: Litvinenco trebuie să își dea demisia

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) va depune o moțiune simplă de cenzură pe politicile Ministerului Justiției. Potrivit deputaților Vlad Batrîncea și Vasile Bolea, actualul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, ar trebui să plece din funcție, în urma scurgerilor apărute în presă săptămâna trecută, a conversațiilor de pe Telegram.

„Noi considerăm că ministrul Justiției Sergiu Litvinenco trebuie să își dea demisia. Este un laș, care mai întâi a negat și a spus că acele convorbiri pe care le purta cu decidenții din Consiliul Superior al Procurorilor sunt trucate. După ce au venit reacțiile din partea celor cu care conversa, precum că sunt conversații reale și veridice, deja vedem că tace, nu știe ce să facă. Noi îl ajutăm în acest sens. În această săptămână, vom înregistra moțiunea pe politicile ministerului Justiției”, a anunțat deputatul BCS, Vasile Bolea.

De asemenea, deputații opoziției parlamentare au solicitat demisia Veronicăi Dragalin din funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție, pe motiv că concursul în urma căruia a fost angajată ar fi fost trucat, dar și organizarea unui nou concurs pentru șefia PA.

„Să fie organizat un concurs adevărat, dacă dumneaei este capabilă să participe într-un concurs adevărat. Să vedem ce notă va obține.”, a adăugat Vasile Bolea.

Totodată, deputații BCS au anunțat că în următoarele zile vor înregistra în Parlament un proiect de lege prin care să excludă prin modificarea Legii Procuraturii pe ministrul Justiției pe viitor din componența Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

„Noi am văzut la ce s-a ajuns: Exercitarea presiunilor politice asupra membrilor CSP, comenzile privind deschiderea diferitor dosare politice asupra oponenților și vasalitatea acestei instituții față de partidul-stat, Partidul Acțiune și Solidaritate.”, a conchis Vasile Bolea.

Sergiu Litvinenco și Veronica Dragalin nu au comentat deocamdată solicitările BCS.

BCSSergiu LitvinencoVasile BoleaVeronica DragalinVlad Batrîncea
Comments (0)
Add Comment