VIDEO/ Costiuc, după ce ANI a inițiat un control în privința sa: „Vreți să mă lăsați fără mandatul de deputat?”

Deputatul și liderul PDA, Vasile Costiuc, a venit cu o reacție pe rețelele sociale, după ce a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate. Instituția a inițiat un control privind respectarea regimului juridic al incompatibilităților. Mai exact, pe lângă mandatul de parlamentar, Costiuc ar exercita funcții de administrator la o asociație obștească și la o companie din România.

Băieți, dacă voi credeți că prin așa-numitele controale ANI o să puteți să-mi ridicați mandatul de deputat și eu, Vasile Costiuc, fără mandat de deputat, n-o să mai pot vorbi despre hoțiile voastre, n-o să fiu o opoziție veritabilă, fără mandat de deputat, greșiți amarnic. Dacă vouă vă trebuie mandatul meu de deputat, vi-l dau. Ce trebuie de făcut? Spuneți!”, a declarat Costiuc.

Potrivit documentului, procedura a pornit în urma unei sesizări înregistrate la ANI pe 12 decembrie 2025, care invocă o posibilă incompatibilitate. În sesizare se menționează că Vasile Costiuc ar fi recunoscut că nu a reflectat în declarațiile de avere și interese personale Asociația Obștească „Din Trecutul Nostru”, pe care a fondat-o în 2016 și pe care ar administra-o, și că ar fi, totodată, administrator al unei companii din România.

Într-un răspuns trimis către ANI, Vasile Costiuc susține că a inițiat procedura de încetare a calității de administrator la asociația obștească și că ar fi depus cererea de excludere din funcția de administrator și la compania din România, menționând și că nu ar fi obținut venituri din aceste funcții în perioada mandatului.

Prin urmare, ANI a dispus inițierea controlului, informarea deputatului despre procedură și publicarea procesului-verbal pe pagina web a ANI. Inițierea controlului nu înseamnă automat că a fost stabilită o încălcare definitivă.

 

Comments (0)
Add Comment