Dansurile populare moldovenești rămân o ancoră de identitate, emoție și comunitate. Asta o demonstrează tinerii care, cu mândrie și entuziasm, îmbrățișează dansul tradițional ca pe o moștenire vie, care trebuie transmisă mai departe, transmite TV Nord.
„Este interesant și am o experiență mai mare. Mie îmi place ceea ce fac, voi depune efort să fac mai bine și mai bine. Emoții, depinde, dar da, participăm la festivaluri.”
„Eu fac dansuri de cinci ani și foarte tare imi place. De bucurie cel mai des.”
„Pentru mine este foarte interesant și sunt foarte încântat că am ajuns aici. Este un moment distractiv, dar și interesant, nu numai că dansezi, dar și simți bine dansul.”
„Este foarte bine de a păstra și de a menționa tradițiile care au loc în acest sat și mă bucur mult să fiu parte. Deja un an, avem dansuri mia vechi și mai noi. Ne străduim să păstram aceste tradiții.”
În spatele acestor tineri stă dedicarea unor profesori pasionați.
ION VRÎNCEANU, profesor de dansuri populare: „Noi ne străduim să promovăm și să organizăm mai multe festivaluri, concerte, ca să demonstrăm în Republica noastră câte locuri frumoase, pitorești noi avem și festivaluri foarte frumoase și repertoriu și dansul folcloric și dansul popular. Avem din mai multe regiuni, zona de nord, centru și sud. Datorită acestor zone și festivaluri, copiii evident fac cunoștință și le place. De fiecare dată la repetiții, concert, le prezentăm asta copiilor, prin diverse stiluri de dans, horă și bătută, sârbă, dansuri folclorice, dans popular scenic.”
Istoria dansului moldovenesc este una bogată și originală. Din timpuri străvechi, acestea erau însoţite de cântece, de ritmul bătăilor din palme sau cel obţinut cu ajutorul instrumentelor de percuţie. Mai târziu – erau acompaniate de orchestre de fanfară sau taraf, care includeau viori, ţambale, fluiere şi alte instrumente populare, erau însoţite și de strigături satirice ori glume.