În cort, cu staroste și toate tradițiile în capul mesei. În satul Pociumbăuți din raionul Rîșcani s-a jucat o nuntă ca pe timpuri. Potrivit organizatorilor, scopul acestui eveniment este promovarea tradițiilor strămoșești și transmiterea acestora către tinerele generații.
„Ne-am gândit că bine ar fi, mirele nostru de s-ar potrivi, el este băiat harnic și frumos, dar e cam rușinos, de aceea vă rugăm, floricica voastră de la casă să o luăm, arătați-ne mireasă că am venit la dumneavoastră. Bine ai venit cucoane mire, ce dor te-a adus pe la noi?”
Tinerii din grupul de inițiativă „Pociumbăuțenii” și-au propus să promoveze tradițiile și obiceiurile țării noastre.
„Suntem pregătiți să arătăm niște dansuri uimitoare din strămoși, care arată tradițiile nunții”.
„La moment, nu toți respectă toate tradițiile moldovenești și a noastre pe care le aveam noi în trecut, moștenind de la strămoși, eu aș spune că tinerii din ziua de astăzi ar trebui să mai țină minte ce a fost în trecut.”
Cei prezenți în sală, și-au amintit cu nostalgie de nunțile din trecut.
„Frumoasă, foarte frumoasă, acum nu se mai fac, de aceea și am venit să ne amintim din tinerețe cum era, acum nu se mai fac așa cum a fost odată.”
„Înainte se juca și zestrea, nu ca acum intră doar în restaurant, atunci se juca zestrea, venea cu calul împodobit, foarte frumos, 40 de ani în urmă, foarte frumos. – Dumneavoastră ați făcut nunta acum 40 de ani? Da, 40 de ani în urmă, în cort, nu cum acum.”
„Foarte frumoase erau obiceiurile, dar acum obiceiurile s-au pierdut, fiind că băiatul cu „fata” nu se întâlnesc la club, înainte nu era așa. Acum vremea s-a schimbat, merge fata la băiat. Acum care nu se însoară, apoi vine una și zice, hai treci la pat. Hai măi să nu mă înregistrezi.”
La nuntă a fost prezent și preotul din sat, care le-a vorbit tinerilor despre taina cununiei.
GHEORGHE GAVRILIȚA, preot: „În primul rând cer binecuvântarea de la Dumnezeu, prin taina sfintei cununii și iată că această taină se săvârșește asupra bărbatului și femeii, care cei 2 devin una și ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă, adică prin taina sfintei cununii.”
Organizarea evenimentului a fost susținută de autoritățile locale și raionale.
LORENȚII LISEVICI, primarul satului Pociumbăuți din raionul Rîșcani: „Sunteți în raionul Rîșcani, satul Pociumbăuți, la festivalul o nuntă strămoșească, organizată de copiii din sat. Copiii se stăruie să arate cum erau nunțile cândva la străbuni în costume naționale, într-un port național.”
Proiectul „Nunta moldoveneascã” este implementat în cadrul Programului de granturi mici, runda XI, de A.O. „Generația Viitorului.”