Edilul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, și-a reatenționat subalternii, în cadrul ședinței de astăzi a Primăriei Capitalei, despre faptul că curățenia este încă o carte de vizită a orașului, iar cine nu ține cont de acest lucru poate plăti, inclusiv cu demisia.
„Curățenia este o carte de vizită astăzi pentru municipiul Chișinău și rog să fie păstrată în continuare, începând cu zonele verzi, străzile centrale și cele din cartiere, finalizând cu spațiile publice. Repete, nu trebuie eu să vă arat cu degetul unde este curat și unde nu este curat”, a spus Ion Ceban.
Nu am glumit când am spus că trei pretori sunt pe pas de plecare, iar încă o eventuală eroare le poate fi fatală, a conchis edilul.
„Vreau să atenționez viceprimarii și nemijlocit subdiviziunile teritoriale responsabile pentru proiectele mari. Nu așteptați eu să vă arat cu degetul cine și ce trebuie să facă. Aveți câteva săptămâni la dispoziție ca să preluați toate lucrările care au fost anterior realizate de o regie sau alta. Reiterez, scuzele nu se acceptă. Primul lucru. Al doilea lucru, faptul că încercați să pasați responsabilitatea de la unul la altul tot nu se acceptă”, a mai spus Ion Ceban.
Pe șapte martie curent, la Chișinău, a început campania anuală de salubrizare, „Curățenia generală de primăvară”, urmând că până la mijlocul lunii aprilie să se desfășoare ample acțiuni de salubrizare și amenajare în curțile de bloc și în alte spații publice.