VIDEO/ Lukașenko, către subalternii săi: „Băieți, eu încă n-am de gând să mor”

Televiziunea publică din Belarus a publicat primele imagini cu președintele țării, Aleksandr Lukașenko, după speculațiile potrivit cărora acesta ar fi fost grav bolnav. Liderul de la Minsk a spus, în cadrul unei întâlniri oficiale, că „nu are de gând să moară” și că a avut doar un adenovirus.

(Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului)

„Băieți, eu nu voi ierta pe nimeni, pe nimeni. Dacă cineva se gândește că m-am pregătit să mor, liniștiți-vă. Nu e nimic altceva decât o părere a rețelelor sociale și a Telegramului. Ce am eu acolo? Adenovirus? Adenovirus. Nu e nimic. În trei zile se tratează”.

Lukaşenko, care conduce cu o mână de fier Republica Belarus de trei decenii, a apărut slăbit în timpul ceremoniilor militare de 9 Mai de la Moscova şi nu a participat la un dineu oferit de Vladimir Putin. Apoi a lipsit de la festivităţile naţionale din Belarus, iar acest lucru a alimentat speculaţii că Lukaşenko ar fi fost internat într-un spital.

Un canal de ştiri de stat din Belarus a publicat săptămâna trecută o fotografie cu Aleksandr Lukaşenko în vizită la ceea ce este prezentat a fi un centru de comandă militar. În imagine, Lukaşenko apare cu un bandaj la mâna stângă, similar cu cel pe care l-a purtat și la parada de 9 mai, din Moscova, ultima oară când a fost văzut în public.

Comments (0)
Add Comment