Republica Moldova își venerează astăzi eroii, cei care, în urmă cu 31 de ani, au luptat în cel mai sângeros conflict armat din istoria recentă a țării noastre, cunoscut acum ca „Războiul de pe Nistru”. Pe 2 martie 1990, gardiștii şi cazacii înarmați cu automate au blocat podurile peste Nistru în direcția localităților Vadul lui Vodă, Lunga şi barajul Hidrocentralei de la Dubăsari, limitând, totodată, trecerea pe podurile din orașele Bender, Râbnița și spre orașul Camenca.
S-au dus, timp de cinci luni, lupte propagandiste și foarte dure, bătălii în care sute de oameni și-au pierdut viața, zeci au fost grav răniți, iar ceilalți participanți la conflictul armat au rămas cu sechele pe viață.
În memoria tuturor eroilor menționați mai sus, astăzi, dis-de-dimineață, la Chișinău, Ministerul Afacerilor Interne a organizat un marș al Memoriei și Recunoștinței.
Mai apoi, în fața veteranilor, președintele Moldovei Maia Sandu a declarat că sacrificiul celor care au luptat în 1990 nu este uitat.
„Peste 31 de ani, de la începutul acelui război, sacrificiul celor căzuți la Nistru nu este uitat. Lupta oamenilor de rând, a polițiștilor, voluntarilor și combatanților pentru apărarea independenței Moldovei nu se uită. Stimați veterani, vă mulțumim pentru sacrificiul vostru de acum 31 de ani pe câmpul de luptă. Apreciem contribuția fiecăruia dintre voi la construirea unei vieți mai bune în țara noastră pe timp de pace”, a menționat Maia Sandu.
La rândul său, Ana Revenco a adăugat că exemplul de unitate oferit de moldoveni în 1990 trebuie să fie urmat și în aceste vremuri complicate.
„Astăzi, veteranii noștri sunt umăr la umăr cu noi. Cu experiența lor reușesc să transmită tinerei generații iubirea față de valorile supreme ale statului, libertatea, democrația, independența și securitatea națională. Împreună, având unitate, noi devenim mai puternici și ne putem apăra mai bine țara. Împreună am rezistat un an de crize complexe, un an cu un război la hotar”, a spus Ana Revenco.
Acordul de încetare a focului a fost semnat pe 21 iulie 1992 de către Moldova și Rusia. Cu toate acestea, conflictul dat nu s-a încheiat nici până astăzi, Transnistria fiind și-n continuare așa-zisul „Buton Roșu”, care poate declanșa în orice moment o altă confruntarea militară în zonă sau o poate înrăutăți pe cea din Ucraina.