Mii de hectare de porumb și floarea-soarelui din raionul Ștefan Vodă sunt tocate și discuite în aceste zile, după ce seceta le-a compromis toată recolta. Una dintre cele mai afectate localități se află chiar pe malul Nistrului. Este vorba despre satul Cioburciu, unde lanurile de porumb și floarea-soarelui sunt complet uscate. Din acest motiv, fermierii au recurs la măsuri extreme: porumbul este tocat și transformat în îngrășământ natural, transmite Studio-L.
„Fărâmăm porumbul. Vedeți că nimic nu-i. În total vreo 250 de hectare. Au fost căldurile mari și s-a uscat tot. O grămadă de muncă, o grămadă de cheltuieli.”
Dacă gospodăria din Cioburciu a băgat în pământ 250 de hectare de porumb, un alt fermier pus discurile la tractor și a făcut una cu pământul 23 de hectare de floarea-soarelui.
„Au mai fost ani slabi, dar chiar așa nu a fost. Și aici, și la balta, peste tot locul nu a plouat deloc. Anii trecuți mai venea ploaia din partea ceea de Nistru, dar anul acesta nici acolo, nici aici. Grâul tot l-am întors. A înghețat în această primăvară. Era pământul uscat și a înghețat. Iată, acolo, în partea ceea după răsărită sunt 12 hectare și tot l-am întors. Am îngropat paiele în pământ și e tot.”
Cei mai afectați sunt micii fermieri, care anul acesta au pierderi mari și au rămas fără bani pentru a-și putea înființa culturile din toamnă.
„Cheltuielile sunt foarte mari și nu se vede. Noi avem de anul trecut datorie la firmele care ne alimentează cu chimicale, motorină – la patru milioane, și dacă anul acesta s-a îngrămădit trei-patru milioane.. sunt foarte mari cheltuielile. Dacă nu o să fie întoarse cheltuielile o să fie problemă.”
În acest context, Consiliul Raional Ștefan Vodă a aprobat, la mijlocul lunii iulie, un demers către Guvern și Parlament, prin care solicită declararea stării de urgență în agricultură.
„Se întocmesc actele în toate gospodăriile și le transmitem la Ministerul Agriculturii. Totalizatorul se dă în fiecare săptămână.”
Autoritățile centrale au anunțat că vor examina solicitarea și vor lua deciziile necesare pentru sprijinirea fermierilor afectați. Pe lângă instituirea stării de urgență în sectorul agricol, Consiliul Raional Ștefan Vodă a cerut declararea raionului drept zonă defavorizată sub aspect agro-climateric, din cauza secetelor severe din ultimii zece ani. Ministerul Agriculturii a precizat că va analiza solicitarea. În același timp, Guvernul a anunțat că va continua să ofere resursele necesare pentru ca agricultura să fie eficientă. În prezent, în raionul Ștefan Vodă este în desfășurare un proiect destinat reabilitării și extinderii infrastructurii de irigații.