Transportatorii de pasageri din Moldova s-au adunat ieri în fața Guvernului de la Chișinău și mai multe ore în șir au claxonat, manifestându-și astfel nemulțumirea în raport cu atitudinea pe care autoritățile o au față de ei.
Totodată, la manifestația care a fost organizată de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto, cei circa o sută de șoferi nemulțumiți au cerut majorarea tarifelor pentru călătorii.
Or, au precizat conducătorii auto, este imposibil să mai prestezi careva servicii, odată ce toate tarifele au sărit în sus, inclusiv cele la combustibili.
În context, transportatorii au anunțat că vor protesta și-n continuare față de „politica tarifară la serviciile de transport rutier și protejarea schemelor corupționale”.
Amintim că, la începutul lunii noiembrie, APOTA a anunțat că a depus un demers la Ministerului Infrastructurii, privind efectuarea calculelor și aprobarea tarifelor pentru serviciile de autogară și de transport rutier, dar autoritățile nu ar fi venit nici cu o soluție. Ba mai mult, drept replică la aceste solicitări, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a afirmat că nu va semna nicio majorare nejustificată, menționând că transportatorii vor dublarea sau chiar triplarea tarifelor fără însă a se conforma cerințelor impuse.