VIDEO//Noul Parlament a fost constituit. Declarațiile Maiei Sandu, ale PAS și ale Socialiștilor, care s-au arătat nemulțumiți

Ședința de constituire Parlamentului de noua legislatură a început cu 10 deputați aleși lipsă și a durat mai puțin de-o oră, după ce deputații PAS au solicitat o pauză până joi. La ședință au participat președintele țării, Maia Sandu, precum și președintele Curții Constituționale, Domnica Manole.

Președintele Moldovei, Maia Sandu, a venit cu un mesaj către deputați în cadrul ședinței de constituire a Parlamentului de legislatura a XI-a. Șeful statului a declarat că, după 30 de ani, autoritățile sunt obligate să construiască un stat pentru oameni, nu pentru „găști de corupți”.

 (Maia Sandu, șeful statului)

„Legislativul are datoria să adopte legi clare pentru prevenirea și combaterea corupției. Noul legislativ trebuie să corecteze urgent legile ticluite anterior, care au legalizat schemele de corupție. Votul de pe 11 iulie trebuie să fie auzit și de cei care trebuie să stea la straja legii, de judecători și procurori. Acest vot masiv de combatere a corupției vă privește în modul cel mai direct”.

Însă, imediat după discursul președintelul, președintele interimar al PAS, a cerut o pauză.

 (Igor Grosu, deputat PAS)

„Stimați deputați, în numele deputaților PAS, venim cu o propunere: de a anunța o pauză și, deși regulamentul Parlamentului prevede zece zile pentru constituirea fracțiunilor, noi propunem, în zilele care urmează, să decidem asupra componenței nominale a Comisiilor, președinților și să revenim în ședință joi, la orele 10:00”.

Deputații PSRM au criticat însă acțiunile fracțiunii PAS de a părăsi sala de ședință a Parlamentului, lăsându-i în minoritate.

(Vlad Bătrîncea, deputat PSRM)

„S-a vorbit și s-a declarat că Parlamentul trebuie să lucreze, iar dumneavoastră ați promis că vom lucra foarte activ. Ați convocat această ședință nu doar pentru a aduce la cunoștință platforma electorală. Noi am venit să muncim, să aprobăm organele de conducere ale Parlamentului și să trecem la examinarea subiectelor așteptate de societate”

Așadar, Parlamentul de legislatura a XI-a a fost legal constituit, cu 91 de deputați prezenți din 101. Alegerile parlamentare anticipate au avut loc pe 11 iulie, în urma cărora au fost aleși 63 de deputați din partea Partidului Politic ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, 32 de deputați – din partea Blocului Electoral al  Comuniștilor și Socialiștilor și 6 deputați – din partea Partidului Politic ”Șor”.

Comments (0)
Add Comment