VIDEO// O mie de euro pe zi. O „afacere super-profitabilă”, deconspirată de polițiști

O afacere super-profitabilă cu droguri a fost deconspirată de polițiști, după ce i-au reținut pe membrii unui grup criminal organizat, specializat în comercializarea drogurilor de diferit tip, prin intermediul magazinelor online.

Liderii au creat o schemă prin care gestionau o rețea de comercializare a drogurilor prin intermediul aplicației Telegram, utilizatorii acestei aplicații primind mesaje despre posibilitatea achiziționării drogurilor.

Zilnic, membrii grupului obțineau venituri de peste 20.000 de lei din realizarea drogurilor. Ca urmare a intervenției poliției, au fost reținute 12 persoane cu vârsta de 18 – 35 ani, domiciliați temporar pe teritoriul municipiului Chișinău, iar în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul membrilor grupării criminale, polițiștii au ridicat peste 15 kg de droguri.

Valoarea drogurilor sechestrate constituie aproximativ șase milioane de lei. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 15 ani de închisoare.

Comments (0)
Add Comment