Polițiștii din Orhei deplasându-se cu automobilul de serviciu pe strada 31 August din oraș au oprit la o trecere de pietoni pentru a ceda trecerea unui copil. După staționare, mașina de serviciu a fost tamponată din spate de către un VAZ 2109, care a fost la un pas de a lovi copilul și care după impactul cu mașina polițiștilor a accelerat părăsind locul accidentului rutier, deplasându-se într-o direcție necunoscută.
La scurt timp, oamenii legii au găsit automobilul abandonat în extravilanul municipiului Orhei.
Potrivit Poliției, șoferul a fost localizat și escortat la Inspectoratul de Poliție Orhei. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 20 de ani, originar din Orhei. Fiind testat alcoolscopic s-a stabilit că acesta nu consumase alcool.
Automobilul a fost ridicat și dus la parcarea specială.
Șoferul riscă să rămână fără permis după ce a provocat accidentul rutier, a părăsit locul, a încălcat regulile de circulaţie rutieră cu deteriorarea bunurilor materiale și pentru neacordarea de prioritate a pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier.