Pentru prima dată în istorie, merele din Republica Moldova vor fi exportate în India. Primul lot de aproximativ 20 de tone deja a pornit de la Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei spre sudul Asiei. Deși procesul de deschidere a acestei piețe a fost lung și complex, producătorii moldoveni sunt încrezători că vor urma și alte livrări, transmite TV Nord.
VALERIU MATCOVSCHI, antreprenor: „Primul tir noi îl livrăm chiar astăzi, el are o rută specifică, de-obicei se livrează pe mare și durează mai mult de 60 de zile, dar, s-a găsit o cale mai scurta, cale include și calea terestră, prin Turcia, respectiv calea maritimă, așadar, trebuie să ajungă mai devreme.”
Înainte de a fi transportate, merele sunt spălate, uscate și sortate cu atenție. Acestea sunt apoi ambalate în cutii de 13-14 kg.
„Mărul se înmoaie, se spală, se usucă, după care vine la lentă, iar noi îl sortăm, după mărime. Mai mare, mai mică și mai mică. Le punem în cutii, le aranjăm să fie foarte frumos în ladă.”
Merele vor ajunge în India între 30 și 60 de zile. În tot acest timp, fructul va fi păstrat la temperatura de 1 grad Celsius pentru a asigura calitatea sa pe tot parcursul călătoriei.
IURIE FALĂ, director executiv Moldova Fruct: „India este o țară foarte mare, un miliard și 400 de mii de cetățeni, consumul tot este destul de mare și noi am luat extrem de mult timp pentru a deschide această piață pentru producătorii de mere din Republica Moldova. Este un drum lung pe care l-am parcurs împreună. Cu aceste exporturi ne-am învățat și noi, producătorii de fructe, s-au învățat și cei de la ANSA să facă actele necesare și acest lucru este un pas mare înainte. Speram ca, acest exemplu va fi urmat și de alți producători și vor crește exporturile către piața indiană.”
VASILE ȘARBAN, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Rolul statului aici este de a face puntea necesară, legislativă cu țara care importă. De-aceea, noi vrem să mulțumim și Ministerului Afacerilor Externe și Ambasadei Republicii Moldova din India și ANSA, care a avut un rol crucial în tot acest proces.”
Pentru a obține accesul pe piața indiană, în cadrul programului de livrări de probă, membrii Asociației Moldova Fruct au exportat sub supravegherea ANSA, din 2023 până în prezent, 340 de tone de mere în India.