VIDEO/ Percheziții în nordul țării: Au fost ridicate droguri în valoare de sute de mii de lei

Polițiștii și procurorii au efectuat la 28 și 29 aprilie curent, percheziții la patru persoane cu vârste cuprinse între 19 și 28 de ani, locuitori ai raionului Edineț. Bărbații sunt suspectați de circulația ilegală a drogurilor, pe teritoriul raionului Edineț și Briceni.

Potrivit informațiilor, în momentul reținerii în flagrant a figurantului principal, în timp ce intenționa să realizeze drogurile, acesta se afla într-un automobil, condus de un angajat cu statut special de 23 de ani. Automobilul a fost plasat la parcarea specială, iar șoferul a fost îndreptat la efectuarea expertizei narcologice.

Ulterior au fost efectuate percheziții autorizate (încăperi, depozite, automobile), unde a fost depistată marijuana, cartele SIM, telefoane mobile, ustensile pentru consumul de droguri.

Valoarea drogurilor pe piața neagră constituie 250.000 de lei.

Doi suspecți au primit mandate de arest pentru de 30 zile, unul pentru 20 de zile, iar unul este cercetat în stare de libertate.

În continuare se întreprind măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Dacă vor fi găsiți vinovați bărbații riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.

BriceniDroguriEdinețPercheziții
Comments (0)
Add Comment