Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, în comun cu cei ai Direcției “Nord” de patrulare, au efectuat în perioada 31 ianuarie – 3 februarie curent, 17 percheziții autorizate la șapte locuitori ai raionului Fălești și municipiul Bălți, implicați în păstrarea și transportarea drogurilor de tip „marijuana”.
În urma acțiunilor întreprinse, în Bălți polițiștii au stopat un automobil în care se aflau trei dintre cei șapte suspecți. În urma expertizei narcologice s-a stabilit că șoferul se afla în stare de ebrietate narcotică.
Bănuiții au vârste cuprinse între 29 și 50 de ani. Valoarea drogurilor ridicate, pe piața neagră constituie aproximativ 300 000 de lei.
În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat ori au favorizat comiterea faptelor ilicite.