O femeie a murit în Italia după ce o dubă a lovit-o în timp ce mergea pe bicicletă, iar conducătorul vehiculului a părăsit locul accidentului. Partenerul ei, care pedala alături de ea, a scăpat nevătămat.
Potrivit presei italiene, victima, în vârstă de 46 de ani, locuia în Viareggio, provincia Lucca din Toscana. Accidentul s-a produs în jurul orei 03:00 de vineri, chiar în ziua în care fiica ei își sărbătorea aniversarea.
Potrivit primelor reconstituiri, șoferul unei dube ar fi încercat să depășească o mașină care mergea în aceeași direcție și ar fi lovit-o pe femeie. Vehiculul și-a continuat drumul fără să oprească.
Șoferul mașinii depășite a alertat serviciile de urgență. El și partenerul victimei au fost martori ai accidentului și au reușit să noteze numărul de înmatriculare al dubei. La fața locului au ajuns o echipă medicală de urgență și o ambulanță a organizației Croce Verde. Femeia a murit în timpul transportului către spital.
În urma audierilor, anchetatorii au stabilit că la volan s-ar fi aflat un cetățean moldovean de 37 de ani. Procurorii au dispus reținerea sa, acesta fiind cercetat pentru omor rutier și fugă de la locul accidentului. Bărbatul a fost dus la penitenciarul din Pistoia, măsura fiind luată pe fondul riscului de a se sustrage anchetei.
Un alt cetățean moldovean, de 33 de ani, care se afla în dubă, a fost denunțat pentru neacordarea de ajutor. Ancheta privind împrejurările accidentului continuă.