VIDEO/ Trei bărbați din Durlești, reținuți pentru trafic de droguri

Trei bărbați din capitală au fost reținuți de oamenii legii, suspectați de punerea în circulație a drogurilor. Potrivit informațiilor, activitatea infracțională a acestora a fost destructurată grație măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse de oamenii legii.

În rezultatul documentării, polițiștii au stabilit că cei trei suspecți sunt originari din Durlești și au vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani. În vederea acumulării de materiale, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile acestora, unde polițiștii au depistat și ridicat 1,5 kg de droguri de tip mefedronă și 85 de grame de hașiș, distribuite în pachețele cu cantități mici, dar și cantități mai mari.

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie circa 1 500 000 de lei. Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

DroguriDurleștipoliție
Comments (0)
Add Comment