Fostul prim-ministru al țării, Vlad Filat o atenționează pe șefa statului, Maia Sandu despre faptul că viitorul nu îi este nicidecum asigurat. Or, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, ex-premierul a declarat că toți cei care l-au trădat pe el, în prezent fac parte din echipa șefului statului, respectiv curând vor decurge la o nouă trădare, pentru că acestor oameni așa le stă în fire.
„Doamna Maia Sandu trebuie să fie conștientă de acest lucru, pentru că se va întâmpla și cu ea. La un moment dat, foarte puțini vor rămâne să spună că au cunoscut-o, pentru că oameni care au fost în imediata mea apropiere, care au fost crescuți în echipa PLDM, acum spun că ei nu au fost membri ai acestui partid politic”, a menționat Vlad Filat.
De altfel, mai spune Filat, nimic nu va fi de mirate, ținând cont că acum nici Maia Sandu nu recunoaște că a făcut parte din echipa PLDM-ului.
„Deci, ea formal nu a depus cererea în PLDM, dar de facto a fost. Atunci când tu ieși fața la 100.000 de oameni și declari că aderi la echipa PLMD. Și apropo, declarația a fost făcut-o după ce doamna Gherman a făcut acea declarație, doamna Gherman numai că a mers mai departe și a semnat cererea. Eu nu cred că o cerere scrisă la partid substituie o declarație făcută în Piața Marii Adunări Naționale. Momentul în care copilul nu recunoaște părinții sau neagă apartenența la o familie sau alta, asta este grav”, a adăugat fostul premier.
În concluzie, Vlad Filat a reiterat că Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate este același proiect inițiat de Partidul Liberal Democrat din Moldova, lucru care însă continuă să nu fie recunoscut de actuala forță politică de la noi.