Etapa a 12-a din Seria Națională de Minifotbal a oferit o nouă doză de fotbal spectacol, goluri multe și rezultate tari, unele chiar surprinzătoare. Capul de afiș a fost ținut de derby-ul TehMet – Volta, scor 2-6. În luptă directă pentru play-off, echipele au promis o luptă strânsă. Și așa a fost în prima repriză, încheiată cu Volta în avantaj minim, 2-1. Adam a deblocat tabela, după numai patru minute, Golovatenco a restabilit egalitatea în minutul 13, iar Bejenari și-a readus colegii în avantaj, nouă minute mai târziu.
Debutul părții secunde a început, la fel, echilibrat, Apostol și Onofrei, marcând în doar câteva secunde. În continuare însă, mingea a intrat doar în poarta lui TehMet, reușitele fiind semnate de Negara, Adam și Niță, iar partida s-a terminat, 6-2, pentru Volta, care adună 16 puncte și se apropie la doar patru de TehMet, echipa de pe patru, ultimul loc care duce în play-off.
La final, Adrian Apostol a spus că echipa lui nu-și mai permite alte erori în acest sezon.
„Fiecare meci este pentru noi ca o finală, deoarece orice punct pierdut ne poate costa play-off-ul. Dar avem ca obiectiv să câștigăm mereu toate cele trei puncte. Nu mai avem niciun drept de-a mai greși”, a menționat Adrian Apostol, fotbalist Volta Chișinău.
Toți caută victoria, dar greșelile individuale fac uneori diferența, zice Mihail Cereș.
„Am pierdut meciul din cauza greșelilor individuale. Acesta-i fotbalul. Dar, în general, toate echipele din Seria Națională s-au întărit, sunt bune, ceea ce înseamnă că partea a doua va fi și mai interesantă decât prima”, a menționat Mihail Cereș, manager TehMet Chișinău.
În celelalte două meciuri care s-au disputat în etapa a 12-a, Ecolux a dispus de Maib, 7-3, iar Mold Progress a trecut de Dynamis, 6-1. Cea din urmă echipă venea după remiza cu TehMet, 1-1, într-o restanță din cadrul rundei a 10-a.
În prezent, prima în clasamentul Seriei Naționale de Minifotbal este Mold Progress, cu 24 de puncte, cu unul peste InterDnestrCom, cu două în fața lui Ecolux și patru mai multe decât TehMet. Următoarele cinci clasate sunt Dynamis, Volta, Maib, Red Devils și Găgăuzia.