VIDEO/ Zeci de familii de etnie romă locuiesc trăiesc fără apă, canalizare și drumuri de acces, într-un cartier din Soroca

VIDEO/ Zeci de familii de etnie romă locuiesc trăiesc fără apă, canalizare și drumuri de acces, într-un cartier din Soroca

Într-un cartier plin de opulență din municipiului Soroca, cunoscut drept „dealul romilor”, pentru majoritatea viața de zi cu zi decurge greu. Departe de standardele europene și chiar de cele minimale, zeci de familii de etnie romă trăiesc aici fără acces la canalizare, apă potabilă și adesea fără drumuri de acces, transmite TV Nord

Roza Aristari, locuitoare a cartierului, își împarte gospodăria cu fiica, fratele cu nevoi speciale și părinții în vârstă. Fără apă la robinet, întreaga familie depinde de bunăvoința unei vecine.

ROZA ARISTARI, locuitoare a mun.Soroca: „La noi drumul lasă de dorit, canalizare nu am, la noi aici apă nu este, iau de acolo de la vecina mea.”

Zilnic, Roza cară până la patru căldări de apă.

ROZA ARISTARI, locuitoare a mun.Soroca: „Foarte greu îmi este să aduc, mama mea mai bine de 10 ani aduce apă cu căldările, dar deja nu mai poate, eu la fel nu mai pot, mă doare spatele, este foarte greu, mai ales iarna este greu să aducem apă.”

Apa este folosită pentru gătit, spălat și curățenie, iar cea uzată este aruncată direct în drum. Femeia spune că a mers de două ori la primărie, unde a depus cereri pentru conectarea la apă. Răspunsurile primite au fost promisiuni, dar fără acțiune concretă.

ROZA ARISTARI, locuitoare a mun.Soroca: „De două ori am fost deja la primărie, am scris cerere că nu avem apă, fratele este invalid, pensie mică, ei parcă ne aud, dar parcă nu ne aud, ne promit și nimic nu mai fac. Nu avem unde spăla, doar cu mâna, mașină de spălat rufe nu avem, mulțumesc Domnului de această gospodină, vecina noastră care ne dă apă, mulțumesc ei, Domnul nu ne lasă.”

Pe lângă lipsa apei și a sistemului de canalizare, oamenii din cartier vorbesc și despre problema salubrității, drumurilor proaste și lipsa iluminatului stradal.

„Ați văzut ce gunoi este acolo? Cât de multe deșeuri sunt acolo, nimeni nu strânge să ne pună niște urne acolo pentru deșeuri. Vedeți singuri ce fel de drumuri avem, nimeni nu face drumul aici, nici nu mai știu de câți ani nimeni nu face nimic, nici nu vrea nimeni să audă.”

„– Gunoiul unde îl duceți? La râpă acolo îl duc. Apa merge și ne spun că e canalizare, cât am rugat, cât am scris și cât au venit și au spus, dar fără rezultat, măcar să vină și să spună că o să facem, dar așa nimic.”

Primarul municipiului Soroca, Lilia Pilipețcaia, a declarat că problemele cu care se confruntă comunitatea romă sunt cunoscute.

LILIA PILIPEȚCHI, primara municipiului Soroca: „Administrația Publică Locală deci este foarte deschisă, nu doar pentru etnii, atunci când administrațiile sunt deschise, atunci se trăiește bine în comunitate și aici vorbesc eu despre proiectul care urmează în imediatul timp a fi implementat, vorbim aici despre extinderea canalizării în două sectoare a municipiului Soroca.”

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în 2023, doar 47,2% dintre localitățile din regiunea de Nord aveau acces la sistemele publice de apă.

Comments (0)
Add Comment