Ex-deputatul PDM, Vladimir Andronachi, cercetat în dosarul „Frauda bancară” pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, a scăpat de Penitenciarul nr.13 după aproape jumătate de an de arest preventiv, informează Procuratura Anticorupție. Decizia a fost luată miercuri, 19 aprilie, prin care s-a dispus transferarea fostului parlamentar în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.
Potrivit instituției, încheierea nu poate fi supusă căilor de atac.
Vladimir Andronachi a fost reținut pe 2 noiembrie 2022, după ce a fost extrădat din Ucraina.
Procurorii îl învinuiesc pe acesta că, în toamna anului 2014, utilizând acte fictive și informații false, a încheiat cu Banca de Economii SA un contract de investiții sub falsul motiv de reconstrucție și reparație a unui nou sediu pentru bancă. În temeiul acestui contract, banca a transferat circa 32 de milioane de lei unei companii controlate efectiv de către Vladimir Andronachi, pe care ultimul i-a convertit, plasat și stratificat prin intermediul mai multor companii nerezidente cu conturi deschise în două bănci din Letonia.
Circa șase milioane de lei au fost restituite în 2015 băncii aflate în proces de lichidare, prejudiciul rămas neacoperit fiind de circa 26 de milioane de lei.
Procurorii au reușit să identifice și să aplice, cu suportul Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale, sechestre în sumă totală de aproximativ 26 de milioane de lei, inclusiv pe bunuri imobile, cote-părți în capitalul social al unor companii și bani.
Dosarul pe numele acestuia a fost expediat pe 10 martie curent în instanța de judecată.
Vladimir Andronachi pledează nevinovat.