Și totuși, nu toate planurile lui Vladimir Plahotniuc au șanse de izbândă. Iar ultimul exemplu în acest sens a fost oferit de tribunalul federal al SUA, care a respins cererea oligarhului moldovean de a i se acorda azil politic, scrie agenția Infotag, care face referire la Radio Europa Liberă.
Important. În urma acestei decizii, fostul deputat poate fi extrădat, la cererea autorităților moldovenești.
În context, Procuratura Generală a Moldovei a anunțat deja că a început să pregătească setul de documente pentru a solicita extrădarea lui Plahotniuc care a fugit în SUA în vara anului trecut, imediat după schimbarea puterii politice de la Chișinău.
Amintim că ex-liderul Partidului Democrat a contestat săptămâna trecută decizia secretarului de stat, Mike Pompeo de a-l include în lista de sancțiuni a Americii, solicitând în acest sens azil politic pentru că „este persecutat în patria sa”. Cu toate acestea, instanța a respins demersul lui Vladimir Plahotniuc.