Vodă: „Până în luna decembrie urmează să avem anunțuri legate de remanieri guvernamentale”

Remanierile guvernamentale, anunțate de președintele reales, Maia Sandu, în timpul dezbaterilor electorale, vor avea loc până în luna decembrie curent. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-un interviu pentru EuroNews România.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Premierul Recean care conduce Guvernul Republicii Moldova, la fel, a auzit acest mesaj politic venit de la președinta Sandu. În următoarea perioadă ne așteptăm ca prim-ministrul să ia deciziile de rigoare. Asta însemnând că până în luna decembrie urmează să avem cu siguranță aceste anunțuri legate de remanieri guvernamentale la Chișinău.

Daniel Vodă a mai precizat că scopul acestor remanieri face parte din planul ambițios al autorităților privind integrarea țării noastre în Uniunea Europeană. 

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Scopul acestor remanieri și scopul de activitate al Guvernului este să producă reforme și să realizeze planul ambițios pe care îl avem în față, cel de a deveni stat membru UE până în 2030, un angajament public cu care a venit în campanie președinta Sandu și susținut acum cu un scor, zic eu, foarte convingător – de 55 la sută de către cetățeni, atât în străinătate, cât și în țară.”

Pe 3 noiembrie a avut loc turul II al alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Potrivit rezultatelor, Maia Sandu, sprijinită de Partidul Acțiune și Solidaritate a obținut peste 55 la sută din sufragii, iar contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, sprijinit de Partidul Socialiștilor – peste 44 la sută.

Daniel VodăGuvernremanieri
Comments (0)
Add Comment