Valul de aer rece care s-a abătut deasupra Moldovei în acest început de săptămână se va termina, începând cu joi, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Mai exact, în următoarele 24 de ore, maxima va urca simțitor, ajungând până la +12 grade Celsius.
Cerul va rămâne însă acoperit de nori, iar izolat s-ar putea să mai cadă și câteva precipitații sub formă de ploaie. Vântul va continua să bată tare, în rafale de până la 18 de m/s.
Astfel, spun sinopticienii, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +8 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +11 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +12 grade.
Noaptea va rămâne însă rece, cu minime care vor oscila între -6 și -2 grade Celsius.
În continuare, valorile termice înregistrate atât ziua, cât și noaptea își vor păstra tendința pozitivă, urmând să ajungă la cele normale pentru sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie. Cerul va fi parțial înnorat, iar vântul va bate tare, cu posibile intensificări.