Vremea se încălzește din nou

După câteva zile în care ne-am simțit pe bune în plină iarnă, vremea se încălzește, din nou, simțitor pentru această perioadă a anului. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, potrivit căruia, sâmbătă, valorile termice vor urca chiar și până la +9 grade, adică va fi mai cald cu aproape 18 grade față de weekend-ul trecut. Și cerul va fi în cea mai parte a zilei senin, iar vântul va bate slab.

Astfel, în condițiile date, doar ceața care se va forma seara și dimineața, mai ales în zonele joase, ne va aduce cu gândul la sezonul rece în care ne aflăm.

Ce ține de valorile termice, mâine, în raioanele din Nord, maxima va urca până la +7 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +8 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de +9 grade.

Mai cald va fi și noaptea, când minimele vor oscila între -5 și +1 grad Celsius.

Conform ultimei actualizări a Serviciului Meteorologic, duminică, pe lângă faptul că norii vor acoperi cerul, vremea de afară nu va suferi alte schimbări. În schimb, debutul săptămânii viitoare ne va aduce o nouă coborâre a mercurului în termometre, care, la rândul său, va face posibilă căderea, pe întreg teritoriul țării, a lapoviței și ninsorii. Vântul va sufla moderat, cu posibile intensificări.

Comments (0)
Add Comment