Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut o convorbire telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Hotnews.ro, cu referire la televiziunea de stat chineză CCTV, potrivit Reuters.
Cei doi au avut un schimb de păreri pe tema relațiilor China – Ucraina, potrivit sursei citate. Beijingul va trimite un emisar special în Ucraina, care să discute cu toate părțile implicate pentru a rezolva criza ucraineană, a spus Xi, potrivit CCTV.
China a fost întotdeauna de partea păcii în criza ucraineană, iar principala poziție a Chinei este să îndemne la pace și să promoveze negocierile, a adăugat liderul chinez.
„Am avut o convorbire telefonică lungă și plină de însemnătate cu președintele chinez Xi Jinping. Cred că această convorbire, precum și numirea ambasadorului Ucrainei în China, vor da un impuls puternic dezvoltării relațiilor noastre bilaterale”, a confirmat Volodimir Zelenski discuția pe Twitter.
Convorbirea vine după ce Xi a declarat, la începutul lunii aprilie, că este dispus să vorbească cu Zelenski. Acesta i-a cerut în mod repetat lui Xi să se întâlnească cu el, inclusiv după ce liderul chinez l-a vizitat pe președintele rus Vladimir Putin la Moscova luna trecută.