Alexandru Ursu a fost numit de Parlament în funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Candidatura lui a fost înaintată plenului legislativului urmare a concursului public desfășurat de Comisia economie, buget și finanțe, în care Alexandru Ursu a devenit câștigător. Pentru numirea sa în funcția de director al Consiliului de administrație al ANRE au votat 53 de deputați.
ALEXANDRU URSU a absolvit Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea de Energetică, este de profesie inginer. De mai mulți ani activează în cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, inclusiv, pe parcursul ultimului an, ca șef al Departamentului gaze naturale și energie termică.
Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică este format din cinci directori, care sunt numiți în funcție de către Parlament, pe bază de concurs.