Prețul reglementat pentru energia electrică furnizată către Energocom a fost micșorat cu 48 de bani sau cu circa 21% și va constitui 1 leu și 80 de bani per kWh (fără TVA), comparativ cu tariful actual care este de 2 lei și 28 de bani. Decizia a fost aprobată astăzi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), transmite MOLDPRES.
Solicitarea de ajustare a tarifului a fost depusă de către Energocom. Ca rezultat al examinării materialelor, ANRE a identificat mai mulți factori obiectivi de influență asupra prețului în vigoare. Printre acestea se numără aplicarea prețului reglementat ajustat pentru energia electrică estimată a fi procurată de la S.A. „Termoelectrica” în cuantum de 2 lei/kWh, ajustarea cantităților de energie electrică ce urmează a fi produsă de către producătorii eligibili și/sau care beneficiază de schema de sprijin pe parcursul anului 2024 și devierile tarifare înregistrate de furnizorul central în perioada ianuarie – iulie 2024.
Totodată, Energocom a solicitat aplicarea marjei comerciale specifice în cuantum de 0,8%, ceea ce este echivalent cu o majorare de circa 6,6 mil lei. ANRE însă nu a acceptat propunerea și a decis aplicarea marjei comerciale specifice în același cuantum de 0,5%.
Directorul ANRE, Alexandru Ursu a explicat că impactul deciziei aprobate astăzi asupra prețului final la energia electrică „este neglijabil” și „pentru moment nu există premise de intervenție la prețurile pentru consumatorii finali”.
„Impactul deciziei este major, vorbim despre o reducere de 21%, dar dacă ținem cont de faptul că volumul de energie care se procură de la furnizorul central de către furnizorii serviciului universal care livrează energie consumatorilor finali, atunci aceasta constituie doar circa 20 la sută. Totodată, micșorarea de preț se va aplica practic doar pentru trimestrul IV al anului 2024, respectiv cantitatea de energie care se livrează consumatorilor finali în această perioadă este de doar 25 la sută. Toate aceste ponderi, matematic ne demonstrează că impactul asupra prețului final la momentul actual este neglijabil. În plus, trebuie să mai ținem cont și de prognozele pentru trimestrul IV de procurare a energiei. În prezent, nu există premise de intervenție la prețurile pentru consumatorii finali de energie electrică”, a precizat Alexandru Ursu.
Ultima modificare a tarifului la energia electrică furnizată de Energocom a fost efectuată în luna martie curent.
Hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.